Comuna Runcu

Slider-1 Slider-2 Slider 3

Comuna Runcu

Datorită masivelor muntoase care o domină, Masivele Bucegi  şi Leaota, zona omogenă Runcu, Moroieni ,Pietroşiţa  cuprinzând 15 sate  răspândite pe tot atâtea văi şi coline, are un potenţial de dezvoltare real

Prin complexitatea şi măreţia formelor lor orografice, Masivele Bucegi  şi Leaota alcătuiesc una dintre cele mai remarcabile individualităţi geografice şi turistice din lanţul  Munţilor Carpaţi. Trăsătura esenţială a peisajului său geografic rezidă în tranziţia bruscă de la formele impunătoare ale abrupturilor stâncoase – care alcătuiesc, în general, versanţii exteriori ai Bucegilor  – la întinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din creştetul Leaotei , iar de aici, spre vest, la cuprinsurile liniştite din bazinul superior al Ialomiţei, cu plaiuri prelungi ce se revarsă spre sud, înveşmântate în imense pajişti alpine, cu ape care-şi croiesc drum prin ganguri înguste sau traversează la mici răstimpuri padinile largi şi luminoase ce se succed de-a lungul văilor.  

 Satul Runcu se află pe valea Ialomicioarei apusene , în zona montană din nordul județului Dâmboviţa, la poalele munţilor Leaota şi Bucegi. La doar 36 km de municipiul Târgoviște, 8 km de oraşul  Fieni şi 44 km de  Sinaia oferă călătorului întîlnirea cu  peisaje de o atractivitate aparte.  Comuna Runcu, este comuna  a doua ca întindere din judeţul Dâmboviţa, cu o suprafaţă de 7.915 ha. întinse de-a lungul Ialomicioarei apusene, afluent al Ialomiţei, de o parte şi de alta, până aproape de muntele Orlea şi cuprinde 6 sate: Runcu - reşedinţa comunei, Bădeni, Brebu, Ferestre, Piatra şi Siliştea

Din cele aproape 8000 ha pe care le deţine comuna, 5000 ha sunt acoperite de pădure, acoperind masivul Leaota şi munții învecinați. Suprafața neîmpădurită este formată din păşuni, fânețe şi livezi de pomi fructiferi. Printre ce-i dintâi locuitori ai satului sunt şi aşanumiţii „ciobani de peste Leaota”, care, datorită vitregiilor istoriei, au migrat înspre aceste locuri. Satul Runcu este atestat documentar  în anul 1564 când  locuitorii lui făceau comerț cu brașovenii. Există mai multe legende privind toponimia aşezării, cea mai credibilă fiind aceea că Runcu şi-ar trage numele de la "runcuri", acele suprafeţe „curăţate”, despădurite,  care au făcut loc, în timp, păşunilor şi crescătorilor de animale. 

Troiţe -  Oamenii locului au clădit de-a lungul timpului peste  60 de troiţe aşezate la întâlnirea străzilor, dar şi a drumurilor exterioare. Această veche tradiţie este o modalitate de a da valoare spirituală peisajului satelor. Astfel, pe lângă lăcaşurile de cult propriuzise, troiţele reprezintă o formă de expresie religioasă. Îmbinând simboluri străvechi cu motivele artei creştine, ele sunt, în general, construite din lemn, fiind adăpostite în mici edificii decorate.

De regulă, locul de ridicare a troiţelor se leagă de păzirea unui loc „rău”,  a unui loc „blestemat”, pentru comemorarea eroilor ori a unor evenimente din viaţa comunităţii, sau din dorinţa de a apropia protecţia divină asupra unei gospodării sau familii.

Zona omogena

Datorită influenţelor Ardealului vecin, zona omogenă a împrumutat elemente care se reflectă şi în aspectul ei urbanistic, oarecum etero­gen. Aceleaşi influenţe, s-au regăsit de-a lungul anilor şi în modul localnicilor de a-şi asigura existenţa.

O parte dintre casele răspândite pe uliţele satelor mai pastrează încă acea imagine arhaică ce a consacrat individualitatea aşezărilor din colţul de ţară numit Runcu. Semn al îndeletnicirilor străvechi legate de piatră, multe case au porţi impozante construite din acest material atât de prezent în cultura arhitecturală a acestor meleaguri.